O celebră scriitoare, laureată a premiului Nobel, a fost spionată timp de peste 20 de ani de agenții britanici

Doris Lessing a intrat prima dată în vizorul agenților secreți britanici din era colonială în 1943, în Rodezia de Sud, în prezent Zimbabwe, unde și-a petrecut adolescența. De atunci, spionii britanici au continuat să o supravegheze și să întocmească rapoarte despre activitățile sale din Africa și din Marea Britanie, până în anul 1964.

Autoarea romanului „Carnetul auriu” („The Golden Notebook”), una dintre cele mai influente cărți din anii ’60, a fost recompensată cu premiul Nobel pentru literatură pe anul 2007. Doris Lessing a murit în 2013 la vârsta de 94 de ani.

MI5, Serviciul britanic de contrainformații și securitate internă, a întocmit un dosar voluminos – ce include cinci volume – pe numele scriitoarei Doris Lessing, care a fost dat publicității vineri și plasat la Arhivele Naționale din Londra.

Unul dintre primele documente care o vizează pe scriitoare este o copie după o scrisoare expediată de un oficial de la Air Ministry (fost minister britanic însărcinat cu administrarea Royal Air Force, n.r.), datată din 1944, despre Left Book Club, un club literar condus de Doris Lessing în Salisbury, în prezent orașul Harare, cu cel de-al doilea soț al ei, Gottfried Lessing, un german cu simpatii comuniste.

„Cele mai multe subiecte discutate acolo se încheiau adeseori cu fraze antibritanice, anticapitaliste și antiimperialiste”, scria acel oficial, care se declara în același timp îngrijorat de faptul că „persoane cu accent străin” frecventau acel club alături de angajați ai Royal Air Force.

După ce a divorțat de Gottfrid Lessing, scriitoarea s-a mutat, în 1949, la Londra, unde a început să fie supravegheată de agenții britanici.

În 1952, agenția britanică de spionaj extern, MI6, s-a interesat de o vizită pe care romanciera a efectuat-o în fosta Uniune Sovietică alături de o delegație de scriitori britanici cu simpatii de stânga. Agenții de la MI6 au întocmit cu acea ocazie o notă informativă, ce a fost păstrată în dosarul MI5 al scriitoarei.

„Simpatiile ei comuniste s-au exacerbat până aproape de punctul fanatismului, datorită copilăriei sale petrecute în Rodezia, iar acest fapt a făcut-o să urască profund barierele rasiale”, se afirmă în acea notă, care se referă la drepturile restricționate ale africanilor de culoare.

„Exploatarea colonială reprezintă tema ei predilectă și a devenit aproape….iresponsabilă în declarațiile ei….în care spune că absolut tot ce este negru este minunat și că toți oamenii albi și toate lucrurile asociate cu oamenii albi sunt vicioase”, a adăugat agentul de la MI6 care a redactat acea notă informativă.

Mai multe tichete de membru în Partidul Comunist din Marea Britanie, emise în anii 1950 și aparținând scriitoare Doris Lessing, fac parte din acest dosar care a fost făcut public.

Interesul agenților britanici pentru Doris Lessing a fost atât de mare încât aceștia au inclus în dosar și un anunț de mică publicitate plasat de scriitoare în 1955 în ziarul comunist Daily Worker, în care romanciera preciza că oferă cazare ieftină pentru o femeie cu un copil care ar putea să se împrietenească și să se joace cu fiul ei cel mic, Peter.

Un raport din ianuarie 1956, furnizat serviciului MI5 de Brigada Specială a Poliției Metropolitane din Londra, a descris în termeni plini de suspiciune contactele pe care le avea scriitoarea și stilul ei de viață care aparținea unei activiste.

„Apartamentul ei este vizitat frecvent de persoane de diverse naționalități, inclusiv americani, indieni, chinezi și negri”, se afirmă în acel raport.

„Unii dintre vizitatori par să rămână în apartament timp de mai multe zile și unele dintre vizite par să fie făcute de cupluri care nu sunt căsătorite”, notau agenții de la Brigada Specială. Ei și-au încheiat raportul cu următoarea concluzie: „Este posibil ca apartamentul să fie folosit pentru practici imorale”.

Mai târziu, în același an, documentele din dosar menționează faptul că Doris Lessing a părăsit Partidul Comunist, în semn de protest față de sprijinul oferit de acea formațiune politică forțelor armate sovietice care au reprimat protestele din Ungaria. După acel moment, interesul manifestat de MI5 față de acțiunile scriitoarei a scăzut considerabil, chiar dacă diverse documente despre Doris Lessing au continuat să fie adăugate în dosarul ei de către spionii britanici până în 1964.

Mulți ani după aceea, într-unul dintre interviurile sale, vorbind despre anii petrecuți ca membru al Partidului Comunist, scriitoarea Doris Lessing a spus: „Nu pot să înțeleg cum am putut fi atât de credulă”.

De-a lungul impresionantei sale cariere a fost distinsă cu cele mai prestigioase premii literare din Europa, iar în 2007 Doris Lessing a devenit a unsprezecea femeie căreia i s-a decernat premiul Nobel pentru literatură.

Comitetul Nobel a ales atunci să recompenseze „povestitoarea epică a experienței feminine, care, cu scepticism, ardoare și forță vizionară analizează o civilizație divizată”, a indicat într-un comunicat remis la momentul respectiv Academia suedeză.

Doris Lessing a fost și cel mai în vârstă deținător al premiului Nobel pentru literatură. La data premierii, în 2007, ea avea 88 de ani.

Doris Lessing (Doris May Tayler) s-a născut în Persia (actualul Iran) pe 22 octombrie 1919, din părinți britanici, potrivit Editurii Polirom, care i-a publicat cărțile în limba română.

Ulterior, familia ei s-a mutat în Rhodesia de Sud (în prezent, Zimbabwe). Primul roman, „The Grass Is Singing”, o reflectare a propriei copilării petrecute în Africa neagră, a apărut în 1949. Atrasă de ideologia comunistă, se disociază definitiv de aceasta pe la mijlocul anilor ”50, în urma denunțării abuzurilor regimului stalinist.

Între 1951 și 1959 publică ciclul „Children of Violence”, apoi inovatorul „Carnet auriu” (1962), experiment literar și joc îndrăzneț cu multiple perspective, considerat o adevărată Biblie a feminismului.

În anii ’70 și ’80 urmează seria romanelor „despre spațiul interior”, printre care se număra „O coborâre în infern” (1971; Polirom, 2007), „Memoirs of a Survivor (Memoriile unei supraviețuitoare, 1974)” și ciclul romanelor SF („Canopus in Argos: Archives”, 1979-1983). Ulterior publică „Al cincilea copil” (1988), „Love, Again” (1996) și „Ben, in the World” (2000).

Pentru „Under My Skin: Volume One of My Autobiography, to 1949 (1995)” i-a fost decernat James Tait Black Memorial Prize. A doua (și ultima) parte a autobiografiei sale, „Walking in the Shade”, apărută în 1997, a fost nominalizată la National Book Critics Circle Award.

Dintre romanele sale, la Editura Polirom au apărut în traducere: „O coborâre în infern” (2006), „Poveștiri africane” (2008), „Al cincilea copil” (2008), „Memoriile unei supraviețuitoare” (2010), „Carnetul auriu” (2011) și „Mitra” (2011).